Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti

Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti conform art. 1294 C. Civ., „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui." Lăsând la o parte uşoarele inadvertenţe pe care le prezintă această definiţie , din ea rezultă una dintre condiţiile contractului de vânzare-cumpărare, şi anume aceea ca vânzătorul sa fie proprietarul lucrului vândut. Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti

Referat Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti
Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti este o condiţie fundamentală pentru însăşi existenţa contractului, iar, dacă nu este îndeplinită, nu putem vorbi de transferul dreptului de proprietate, potrivit adagiului „nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet". Această operaţiune, şi anume vânzarea unui lucru de către o persoană care nu era proprietarul acestuia, poarta denumirea de vânzarea lucrului altuia, şi poate genera diferite situaţii şi sancţiuni, în funcţie de buna sau reaua credinţă a părţilor.Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti

Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti; Astfel, dacă ambele au fost de bună credinţă în momentul încheierii contractului, sau cel puţin cumpărătorul, majoritatea autorilor, deşi punctează unele nuanţări, recunosc că vânzarea este anulabilă pentru viciu de consimţământ, şi anume error in substantia sau error in personam, care poate fi invocată de către cumpărătorul al cărui consimţământ a fost viciat , terţul proprietar având la îndemână acţiunea în revendicare.

Pe de altă parte, ipoteza în care ambele părţi au fost de rea-credinţă (se aflau în cunoştinţă de cauză privind lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului) a constituit obiectul mai multor opinii de-a lungul timpului, şi a fost susceptibilă de anumite particularităţi şi nuanţări, iar, deşi disputa pare a fi tranşată azi de către doctrină şi jurisprudenţă, considerăm că situaţiile ivite în practică şi importanţa pe care o prezintă înţelegerea instituţiei vânzării lucrului altuia în cunoştinţă de cauză fac utilă o mai amplă analiză, pe care o vom prezenta în continuare.

De asemenea, având în vedere consecinţele apărute în materie ca urmare a intrării în vigoare a legii 112/1995, devine utilă şi o analiză a actualităţii ideilor exprimate în doctrină având în vedere acest nou domeniu de aplicare a lor.

Capitolul II: Ipoteza valabilităţii contractului
1. Precizări prealabile

Conform unei opinii exprimate în doctrină, vânzarea lucrului altuia când ambele părţi s-au aflat în cunoştinţă de cauză este perfect valabilă, însă contractul trebuie interpretat în sensul că părţile n-au urmărit transmiterea imediată a dreptului de proprietate, ci vânzătorul s-a obligat, în schimbul preţului, să procure bunul cumpărătorului în viitor, fiind pasibil de daune-interese în caz de neexecutare .

Această idee, deşi pare a „forţa" ideea principiului conversiunii actului juridic şi nu sancţionează în niciun fel reaua-credinţa a părţilor, nu este cu totul lipsită de valoarea juridică, deşi, astăzi, pare greu de susţinut având în vedere cealaltă opinie adoptată de doctrină şi jurisprudenţă. Cu toate acestea, câteva explicaţii în legătură cu aceasta sunt necesare.