Sistemul muscular
Sistemul muscular
Muşchii reprezintă elementele active ale aparatului locomotor. Sub acţiunea impulsurilor nervoase, ei se contractă sau se relaxează. Prin intermediul nervilor, muşchii pot primi impulsuri voluntare (contracţii voluntare, la muşchii striaţi - scheletici -) sau involuntare (contracţii involuntare, la muşchii netezi sau cardiac).
Sistemul muscular
După formă, dispunere, mod de contracţie, muşchii sunt categorisiţi în două clase:
1. Muşchi viscerali, netezi, care se găsesc dispuşi în pereţii organelor interne (stomac, intestine, artere etc.). Întreaga masă se contractă lent, involuntar, primind impulsuri vegetative.
2. Muşchi striaţi, care se subîmpart în două tipuri: cardiaci, cu contracţii involuntare, şi scheletici, cu contracţii mixte, de obicei voluntare.
Sistemul muscular
Muşchii scheletici se inseră pe oase, pe care le pun în acţiune. Un muşchi are două sau mai multe puncte de inserţie, dintre care unul este de origine, iar celălalt (celelalte) sunt de inserţie, reprezentat, de cele mai multe ori printr-un tendon. Între ele se găseşte masa (corpul) muşchiului. După dispoziţia fibrelor masei musculare în raport cu tendonul, muşchii scheletici se împart în:
Sistemul muscular
- Muşchi fusiformi, cu fibre lungi, paralele pe lungime, permiţând mişcări diverse, dar cu forţă scăzută (sternocleidomastoidian, croitor etc.);
- Muşchi penaţi, cu tendonul în centru sau lateral şi fibrele musculare dispuse oblic pe acesta şi pe lungime, executând mişcări cu forţă crescută (brahial etc.);
- Muşchi cu mai multe origini şi un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps, sternocleidomastoidian). Sunt muşchi mari, puternici;
- Muşchi cu intersecţii tendinoase (drepţii abdominali).
Sistemul muscular
În raport cu modul de funcţionare, muşchii pot fi:
- agonişti, care realizează aceeaşi mişcare (apropie două oase),
- antagonişti, care participă la mişcări pe aceeaşi direcţie, dar în sensuri opuse (unul apropie două oase, celălalt le depărtează; de exemplu, bicepsul şi tricepsul).
Sistemul muscular
La exterior, muşchii prezintă o teacă membranoasă, numită epimisium. Ea îi separă de organele învecinate, făcând însă corp comun cu ţesutul conjunctiv subdermic, periost, aponevroze, tendoane etc.
Sistemul muscular
În interior, muşchiul prezintă o structură fasciculată, fiecare fascicul fiind delimitat de o teacă colagenic - conjunctivă (perimisium). Fasciculele sunt împărţite în fibre, de asemenea, acoperite de o teacă conjunctivă, endomisium. Aceste trei teci au legătură între ele, fiind mai bine vizibile la muşchii biceps, triceps, cvadriceps etc. Ele sunt constituite din fibre colagenice, reticulare, elastice, celule fibroblastice, histiocite, adipocite etc.
Sistemul muscular
Fibrele musculare ocupă volumetric în jur de 70 - 85% din muşchi, iar tecile conjunctive cam 15 - 30%. Tendoanele sunt cordoane de ţesut conjunctivo - fibros, situate la capătul muşchiului, inserându-se pe os.
Lucrând strict sub control nervos, muşchii sunt bogat inervaţi de fibre motorii, senzitive şi vegetative, metabolismul şi funcţionarea lor depinzând integral de starea inervaţiei. Fibrele motorii provin din ganglionii spinali, sau din nervii cranieni. Legătura axon - fibră musculară se face printr-o sinapsă modificată, numită placă motorie.
Sistemul muscular
Executând funcţii complexe, muşchiul striat dezvoltă un metabolism activ, ceea ce necesită o irigare sanguină bogată. Reţeaua capilară din jurul fibrelor musculare are o suprafaţă de 4 - 6 ori mai întinsă decât cea tegumentară.Fibra musculară este o celulă alungită, cu fibrile contractile în citoplasmă. Ea este unitatea morfo-funcţională a muşchiului. Are o formă fusiformă, conică, cvasicilindrică şi dimensiuni de ordinul a 1mm (la muşchiul scăriţei) - 34 cm (la muşchiul croitor)
lungime şi 10 - 100 microni diametru.
Sistemul muscular
De obicei, fibrele musculare sunt mai groase la bărbat decât la femeie şi la indivizii bine întreţinuţi comparativ cu cei mai prost hrăniţi. Dezvoltarea muşchiului se face prin îngroşarea fibrelor, ca urmare a creşterii catităţii de sarcoplasmă şi a conţinutului fibrilar. Fibrele pot traversa longitudinal întreg muşchiul, sau se pot opri undeva în masa acestuia, efilându-se. În general, circa 98% din fibre sunt inervate de o singură placă neuro-musculară, situată la mijocul
acestora, dar sunt şi cazuri când o placă neuro-musculară inervează mai multe fibre. Fibra musculară este alcătuită din: membrană, numită sarcolemă, citoplasmă (sarcoplasma), şi aparat fibrilar.
Sistemul muscular
Sarcolema este o membrană aproape continuă, ce prezintă un orificiu de intrare a fibrei nervoase. Se constituie dintr-un complex elastic, subţire, bistratificat; stratul intern, mai subţire (circa 70 Ångstromi), se numeşte membrană plasmatică, iar cel extern, mai gros (de circa 300 - 500 Ångstromi), numit membrană externă, are o elasticitate foarte mare.Sarcolema se continuă cu ţesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, iar în interior se conectează cu membranele Z ale
miofibrilelor. Funcţional, sarcolema stabileşte legătura dintre interiorul şi exteriorul celulei, prin intermediul sistemului de canalicule T, importantă cale pentru schimburile de substanţe cu lichidul intercelular. De asemenea, sistemul T deţine rolul primordial de transmisie a impulsului nervos de la placa neuro-musculară la miofibrile.
Sistemul muscular
Sarcoplasma este citoplasma celulară, formată din miofibrile şi citoplasmă necontractilă. vMiofibrilele formează ionoplasma. Ele ocupă cam 60 - 80% din masa şi volumul fibrei, prezentându-se ca filamente de 1 - 3 micrometri diametru şi de lungime egală cu a fibrei. Miofibrilele nu posedă membrană proprie. Spaţiul dintre ele este ocupat de citoplasmă, mitocondrii şi reticul endoplasmatic. Într-o fibră se găsesc în jur de 1000 - 1100 de miofibrile, care se dispun paralel pe axul
lung al acesteia. Astfel, fibra capătă un aspect striat longitudinal




• Jocuri copii
Jocuri educative, jocuri cu papusi.
• Share Image
Hosting gratis de imagini
• Live Online TV
Televiziune online
• Portal dedicat femeilor
Un portal dedicat femeilor
• For Womens
For Womens
• Linux Lösungen
Linux Lösungen
• Tutoriale Linux
Tutoriale si howto-uri linux
• Cazare Romania
Cazare Romania
• GSM Portal
Stiri si informatii utile despre telefoane mobile
• Web hosting profesional
Gazduire web profesionala
• Ro-News
Stiri pentru ca trebuie sa stii



