Romantismul in poeziile Si daca... si Dorinta - bacalaureat

(*) Concepte

(i) Titlu

(ii) Discurs liric

(iii) Secvenţe lirice (strofe)

(iv) Postura eului liric (tipul de lirism):
- lirism obiectiv (jocul măştilor sau al vocilor; persoana a III-a; formulări sentenţioase; folosirea prezentului gnomic (enunţă adevăruri general valabile) etc.
- lirism subiectiv (discurs confesiv - de mărturisire; persoana I (sau persoana I şi a II-a pentru monolog dialogat; dialog simulat) plus abundenţa figurilor de stil

(v) Elemente de compoziţie (structură compoziţională):

Referat Romantismul in poeziile Si daca... si Dorinta - bacalaureat
În antiteză cu această lume, cea de-a III-a strofă aduce imaginea lumii valorilor eterme (lumea ideilor - metafizică).
Punctul de sprijin în fiecare dintre aceste secvenţe lirice este verbul „a fi" (aflat în poziţie centrală la începutul versului trei) cu forma de bază la prezentul gnomic / există. De aceea textul propune o meditaţie despre existenţa celor două lumi, între care geniul se plasează în aşteptarea clipei de revelaţie. Metaforele se realizează la nivel general (între două versuri şi întreaga strofă) pentru a pune în evidenţă mai bine opoziţia celor două lumi şi ipostaza geniului.

Cunoaşterea poate fi înţeleasă ca iniţiere prin Eros: prezenţa mărcilor cuplului (persoana I şi a II-a) la nivelul textului crează impresia unui discurs de tip mărturisire a sentimentului de iubire (mai ales strofa I şi a III-a).
Totuşi, prin realizarea câmpului semantic în jurul temei „a cunoaşte" se obţine o predominantă a verbelor care vizează cunoaşterea prin Logos („...în minte să te am "; „încet să te apropii"; „durerea s-o-npac"; Înseninându-mi gândul"; „aminte să-mi aduc ...".

(*) Obs. În cele trei strofe se realizeză o circumvoluţiune a cunoaşterii (unde aducerea aminte reprezintă nivelul superior).

Şi la nivel stilistic se susţine estetica romantică: codrul este cel care preia atributele transferului de idel (cunoştinţe), astfel încât natura devine mijloc de comunicare (vibraţia cosmică; poet - absolut; poet - iubită). Motivul stelelor (tot atâtea lumi paralele) se concentrează asupra semnificaţiei luminii ca revelator al adevărurilor esenţiale prin spaţiul - oglindă (lacul).
În ultima secvenţă, metafora înseninării este susţinută de motivul lunii, care produce transferul în lumea abstractă a valorilor pure.