Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura

In agricultura biologica, conceptului de îngrasamant se prefera cel de fertilizare, deoarece scopul principal al aportului nutritiv nu este atat nutritia directa a plantelor, asa cum se practica în agricultura conventionala, cat îmbogatirea terenului. Prin intermediul procesului de umectare a terenului si prin activitatea populatiei microbiene se asigura în agricultura biologica întreaga gama de elemente nutritive necesare hranirii plantelor si se reduc riscurile poluarii apelor de adancime.

Referat Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura
Datorita solubilitatii crescute a îngrasamintelor chimice de sinteza, se asigura o crestere rapida a plantelor, ca efect principal, dar cu o serie de efecte colaterale, nedorite.

Unul dintre cele mai grave efecte ale excesivei utilizari a îngrasamintelor chimice se produce din cauza fenomenului de spalare a principiilor nutritive din si de pe sol de catre apele de irigatie sau ploi si infiltrarea acestora în apele freatice, contribuind la accentuarea procesului de eutrofizare a cursurilor de apa.

Un alt fenomen, produs din cauza utilizarii îngrasamintelor chimice în exces pentru supraalimentarea plantelor, este acela al proliferarii parazitilor pe animale si vegetale, cum ar fi: afidele, paianjenul rosu, Oidium Tuckeri si Botrytis, a caror dezvoltare este accentuata la culturile îngrasate excesiv cu azot.

Din aceste motive în agricultura biologica se prefera utilizarea îngrasamintelor organice sau minerale în care elemntele nutritive, greu solubile sunt mobilizate cu ajutorul microorganismelor din sol.

Obtinerea compostului

Principalele surse de îmbogatire a terenului, utilizate în agricultura biologica, sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor vegetale (miriste, resturi de porumb, cartofi, resturi rezultate în urma curatatului pomilor etc.), combinate într-o proportie adecvata cu îngrasaminte organice, de preferat, gunoi de grajd sau compost matur.

Incorporarea în sol a materialului obtinut se efectueaza în timpul lucrarilor de pregatire a terenurilor prin intermediul araturii la 25-30 cm. Aceasta practica este mai putin costisitoare pentru reintegrarea substantei organice si refacerea fertilitatii naturale a solulu, pentru ca prin stimularea activitatii microflorei se restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de elemente nutritive altfel pierdute.

Obtinerea compostului este baza principala a fertilizarii terenului. Se poate obtine compost dintr-un asternut permanent pentru animale, utilizand atat partea solida a dejectiilor animal, cat si urina. Se poate composta orice material organic nepoluant, prezent în ferma: balegar de la bovine (cel mai bun), ovine, cabaline, gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fan, ierburi (înainte de formarea semintelor), resturi de la curatatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lana, fulgi de gaina, cenusa de lemn, resturi de fructe si legume.

Pentru a obtine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea dezordonata, fara nici un criteriu, a oricarui material de natura organica, ci dirijarea procesului de compostare, în functie de dimensiunea, umiditatea, structura si compozitia materialelor reziduale, astfel încat acestea sa fie rapid si eficient disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat în nutrienti pentru dezvoltarea lor.

Din cele enumerate, rezulta importanta fundamentala a raportului dintre continutul în carbohidrati (mai exact, în carbon) si cel de proteine (mai exact, în azot), existent în materialele utilizate pentru compostare. Conditiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt asigurate cand acest raport este cuprins între 25 si 30.

Cand materialul folosit pentru compostare este mai bogat în carbohidrati si derivatii lor, microorganismele întampina dificultati majore în descompunerea reziduurilor organice si va fi deci necesara o perioada de timp mai mare pentru maturizarea compostului, care va fi, în acest caz, mai sarac în humus. Cand materialul utilizat este foarte bogat în proteine si în derivatele lor, are loc o pierdere excesiva de azot, mai ales sub forma de amoniac.

MOD DE LUCRU

Pentru a obtine un compost de buna calitate este necesara utilizarea unui amestec de materiale bogate în carbon ( paie, rumegus, turba, carton, frunze de tei, de fag si de stejar etc.) cu unele care cu un continut crescut de azot (resturi de legume, sange uscat, gunoi de grajd etc.), astfel încat sa se asigure o buna permeabilitate.
Ca în orice proces biologic, în obtinerea compostului o importanta deosebita trebuie sa se acorde gradului de umiditate a amestecului.

Materialele excesiv de uscate (coji, scoarte, paie, carton etc.) întarzie activitatea microorganismelor, în timp ce excesul de umiditate, împiedica circulatia aerului, favorizand aparitia proceselor de putrefactie.

Pentru a evita aceste fenomene nedorite, se recomanda reducerea umiditatii aerului si a materialelor bogate în apa si invers, vor fi umectate materialele foarte uscate. In alte cazuri, este suficienta amestecarea materialelor foarte uscate cu cele excesiv de umede.

O metoda foarte simpla de verificare a umiditatii unui amestec este asa-zisa "proba a pumnului", care consta în comprimarea în mana a unei cantitati mici de compost. Daca prin comprimare se obtin cateva picaturi de apa, materialul poate fi compostat fara probleme; absenta apei sau apa în abundenta semnaleaza excesul de uscaciune sau, respectiv, de umiditate, care trebuie corectat.