Recrutarea resurselor umane

Recrutarea personalului reprezintă procesul de căutare, de localizare, de identificare şi de atragere a candidaţilor potenţiali, din care urmează să fie aleşi candidaţi capabili care, în cele din urmă, prezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel mai bine cerinţelor posturilor vacante actuale şi viitoare.

Referat Recrutarea resurselor umane

1. NECESITATEA ACTIVITATII DE RECRUTARE A RESURSELOR UMANE

În domeniul resurselor umane, pentru a avea succes şi mai ales pentru a supravieţui, organizaţiile în general şi firmele în special trebuie să soluţioneze următoarele aspecte:
- identificarea calificărilor sau a aptitudinilor si alegerea candidaţilor care corespund cel mai bine cerinţelor posturilor nou create sau vacante;
- identificarea şi atragerea candidaţilor competitivi folosind cele mai adecvate metode, surse sau medii de recrutare;
- respectarea legislaţiei în domeniul referitor la oportunităţi egale de angajare şi corectarea practicilor discriminatorii existente sau a unor dezechilibre.
Soluţionarea favorabilă a acestor probleme înseamnă succesul întregului proces de asigurare cu personal, proces foarte important în economia unei firme având în vedere efectele unor posibile greşeli sau erori de angajare.
Astfel, înainte de a se lua decizia de angajare a unor noi solicitanţi este necesar să se verifice realitatea nevoii de recrutare şi să se ia în considerare şi posibilităţile de realizare a altor alternative. Mai exact, dacă un post există nu înseamnă şi că este necesar să existe; dacă postul a rămas vacant, există posibilitatea de a-l desfiinţa. Se poate decide transferul sarcinilor unui alt post sau se poate păstra postul vacant când se schimbă unele circumstanţe.
Prin urmare, recrutarea resurselor umane se referă la confirmarea necesităţii de a angaja personal, la unele schimbări în situaţia angajării cu personal, precum şi acţiunile întreprinse de localizare şi identificare a potenţialilor candidaţi şi pentru atragerea celor competitivi, capabili să îndeplinească cât mai eficient cerinţele posturilor.
Din această perspectivă, nevoile de recrutare pot fi strategice, deoarece răspund unor nevoi pe termen lung, pot răspunde unor urgenţe temporare sau unor cerinţe conjuncturale sau pot fi legate de mişcările interne de personal (promovare, transferuri, dezvoltări).
Recrutarea personalului poate avea caracter permanent şi sistematic sau se poate realiza numai atunci când apare o anumită necesitate. Dacă recrutarea resurselor umane se desfăşoară continuu şi sistematic, organizaţia are avantajul menţinerii unui contact permanent cu piaţa muncii.
De asemenea, recrutarea resurselor umane poate fi spontană sau provocată, când organizaţia doreşte să ocupe un anumit post.
Recrutarea resurselor umane este procesul managerial de menţinere şi dezvoltare a celor mai adecvate surse interne şi externe necesare asigurării cu personal competitiv în vederea realizării obiectivelor organizaţiei. Astfel, recrutarea poate fi un proces activ mai ales când organizaţia îşi propune menţinerea şi păstrarea legăturilor ori contactelor cu sursele externe de recrutare.
Activitatea de recrutare poate deveni o activitate complexă şi extrem de costisitoare, care necesită o atenţie deosebită în ceea ce priveşte consecinţele organizaţionale interne şi externe, precum şi necesităţile de resurse umane existente şi viitoare. De aceea, în cadrul funcţiunii de resurse umane recrutarea personalului tinde să devină o activitate de sine-stătătoare.
Recrutarea personalului este considerată de numeroşi specialişti ca fiind baza întregului proces de asigurare cu personal din exteriorul organizaţiei, folosind cât mai multe metode sau surse posibile de recrutare.

2. RECRUTAREA - ACTIVITATE DE BAZĂ A PROCESULUI DE ASIGURARE CU PERSONAL

Asigurarea cu personal a unei organizaţii, numită şi angajare, cuprinde mai multe activităţi de bază, anume: planificarea resurselor umane, recrutarea şi selecţia personalului.
Procesul de asigurare cu personal din exteriorul organizaţiei cuprinde recrutarea, selecţia şi orientarea sau integrarea personalului, în timp ce asigurarea cu personal din interiorul organizaţiei presupune unele transferuri, promovări, recalificări, reîncadrări, dezvoltări, precum şi eventuale pensionări, demisii, concedieri sau decese.
Într-un sens mai larg, procesul de asigurare cu personal cuprinde şi alte activităţi din domeniul resurselor umane, de exemplu: analiza posturilor şi proiectarea muncii. Recrutarea este primul pas în procesul de asigurare cu personal, precum şi primul pas în procesul de selecţie al acestuia.
Obiectivul activităţii de recrutare constă în identificarea unui număr suficient de mare de candidaţi, astfel încât cei care îndeplinesc condiţiile să poată fi selectaţi. Astfel, cele mai eficiente metode sau procedee de selecţie a personalului sunt limitate de eficienţa procesului de recrutare a acestuia.
Recrutarea resurselor umane are în vedere, de asemenea, analiza posturilor şi proiectarea muncii, datorită faptului că rezultatele de bază ale acestor activităţi sunt esenţiale în procesul de recrutare a personalului. Acest lucru presupune ca persoana care recrutează sau angajează trebuie să deţină informaţiile necesare referitoare la caracteristicile postului, cât şi la calităţile viitorului deţinător al acestuia.
Cunoaşterea din timp a necesarului de personal sau anticiparea acestuia, ca urmare a procesului de planificare a resurselor umane, permite desfăşurarea în bune condiţii şi cu mai multe şanse de succes a procesului de recrutare a personalului.
Procesul recrutării resurselor umane este legat indisolubil de multe activităţi de personal, cum ar fi evaluarea performanţelor, recompensele angajaţilor, pregătirea sau dezvoltarea personalului şi relaţiile cu angajaţii. Astfel, candidaţii cu pregătire corespunzătoare au în general performanţe mai bune, iar existenţa în cadrul organizaţiei a unor preocupări permanente pe linia performanţei implică identificarea şi atragerea unor candidaţi cât mai competitivi.
În esenţă, procesul de asigurare cu personal este un proces de triere, trecerea printr-o serie de filtre în urma căruia solicitanţii sunt selectaţi în urma unor activităţi specifice domeniului resurselor umane care sunt desfăşurate succesiv.

3. FACTORII EXTERNI ŞI INTERNI AI RECRUTĂRII

Recrutarea personalului constituie primul contact între angajator şi cel care solicită angajarea, fiind totodată o activitate publică. În aceste condiţii, recrutarea personalului nu este nici pe departe o activitate simplă, datorită politicilor de recrutare şi practicilor manageriale în acest domeniu de activitate care sunt afectate de o serie de constrângeri sau de numeroşi factori externi şi interni, cum ar fi:
- condiţiile şi schimbările de pe piaţa muncii, deoarece manifestările şi modificările în timp ale acesteia au o influenţă deosebită asupra recrutării personalului. Astfel, politicile de recrutare sunt afectate de unele schimbări relevante în situaţia pieţei muncii ca tendinţele demografice, intrarea pe piaţa muncii a forţei de muncă feminină sau de vârstă înaintată;
- capacitatea sistemelor de pregătire şi dezvoltare a resurselor umane, precum şi modelele educaţionale care au impact deosebit asupra procesului de recrutare;
- atracţia zonei, precum şi beneficiile adiţionale sau facilităţile locale;
- cadrul legislativ sau juridic pentru a se evita deciziile sau practicile ilegale de angajare, precum şi discriminările de orice natură;
- sindicatele care au un rol activ în procesul de asigurare cu personal, care prin anumite prevederi ale contractului colectiv de muncă pot influenţa procesul de recrutare a resurselor umane;
- imaginea sau reputaţia organizaţiei, care poate atrage sau respinge potenţialii candidaţi;
- preferinţele potenţialilor candidaţi pentru anumite domenii de activitate, pentru anumite organizaţii sau posturi;
- obiective organizaţionale;
- cultura organizaţională care prin valorile relevante promovate influenţează dorinţa de recrutare şi angajare;
- politicile şi practicile manageriale din domeniul resurselor umane;
- criteriile politice, etnice sau de altă natură;
- cerinţe obligatorii pe care organizaţia consideră că trebuie să le îndeplinească solicitanţii posturilor vacante;
- situaţia economico-financiară a organizaţiei;
- alţi factori care pot face ca în procesul de recrutare să apară unele dificultăţi sau care pot mări durata de realizare a acestei activităţi de personal.
În concluzie, este necesară o analiză completă şi complexă a tuturor factorilor care pot atrage sau, dimpotrivă, îndepărta potenţialii candidaţi competitivi.

4. PARTICULARITĂŢILE PROCESULUI DE RECRUTARE

Angajarea reprezintă un proces bidirecţional, candidatul trebuind să fie mulţumit de angajatorul său, care oferă postul şi recompensele asociate precum şi patronul trebuie să fie mulţumit de candidat. Prin urmare, recrutarea personalului este un proces de comunicare în dublu sens, între organizaţie şi candidaţi, în cadrul căruia atât organizaţiile sau reprezentanţii acestora, cât şi candidaţii transmit semnale referitoare la relaţia de angajare pentru a realiza comparaţia necesară între interesele celor două părţi.
Decizia de acceptare a unui loc de muncă este influenţată de trei factori principali:
- factori obiectivi: salariul, natura muncii, localizarea, oportunităţile de avansare;
- factori subiectivi, adică oamenii sunt atraşi către organizaţii ale căror imagini şi climat organizaţional se potrivesc cu personalitatea lor;
-factori de recrutare, candidaţii tind să se lase influenţaşi de atitudinea specialistului în recrutare şi să asimileze comportamentul acestuia climatului organizaţiei.
O importanţă deosebită o are realismul datelor şi informaţiilor care trebuie să aibă la bază atât opiniile propriilor angajaţi, cât şi compararea condiţiilor specifice organizaţiei cu cele oferite de organizaţiile concurente pentru a se putea stabili factorii de atracţie pentru potenţialii candidaţi.
În cazul în care candidatul înţelege greşit natura muncii sau a organizaţiei, efectele vor fi la fel de grave ca în cazul în care patronul înţelege greşit ce are de oferit candidatul. În permanenţă are loc o confruntare a aşteptărilor cu realitatea.
Pentru acest lucru este de dorit ca în cadrul procesului de recrutare să se adopte o poziţie de parteneriat între specialistul care recrutează şi potenţialul candidat pentru beneficiul ambelor părţi.