Oceanul Pacific

Oceanul Pacific este cel mai mare şi mai adânc dintre cele patru oceane ale lumii. El ocupă mai mult de o treime din suprafaţa Terrei şi conţine mai mult de jumătate din rezerva mondială de apă. El poate fi împărţit în două zone distincte: Pacificul de Nord (la nord de Ecuator) şi Pacificul de Sud (la sud de Ecuator). Numele de Pacific, care înseamnă liniştit, i-a fost dat de navigatorul portughez Ferdinand Magellan în 1520.

Referat Oceanul Pacific
Oceanul Pacific este mărginit la est de ţărmurile Americii de Sud şi de Nord, la nord de strâmtoarea Bering, la vest de continentul asiatic, arhipelagul Malay şi Australia, iar la sud de Antarctica. În sud-est este delimitat arbitrar de Oceanul Atlantic de strâmtoarea Drake de-a lungul meridianul de 68, iar în sud-vest separarea de Oceanul Indian nu este exact definită. Excluzând mările mărginaşe din partea de vest, Oceanul Pacific are o suprafaţă de aproximativ 165 de milioane de kilometri pătraţi, mult mai mare decât suprafaţa totală a uscatului. Lungimea sa atinge punctul maxim (15.500 km) între strâmtoarea Bering şi Antarctica, iar lăţimea maximă, între Panama şi peninsula Malay, este de 17.700 km. Adâncimea medie este de 4.282 m, iar adâncimea maximă este de 11.033 m în groapa Marianelor. Aceasta este şi adâncimea maximă cunoscută până în prezent.
Pacificul este cel mai vechi ocean, cele mai vechi roci descoperite datând de aproximativ 200 de milioane de ani. De-a lungul ţărmurilor placa tectonica oceanică se subduce celei continentale, presiunea rezultată la contact cauzând cutremurele şi vulcanii ce au adus acestei zone numele de "Cercul de foc al Pacificului". Cele mai mari insule din regiunea vestică formează arhipelaguri vulcanice ce s-au ridicat din marginea răsăriteană a plăcii Euroasiatice. Cele mai importante sunt Japonia, Taiwan, Filipinele, Indonezia, Noua Guinee şi Noua Zeelandă. Insulele oceanice, numite şi Oceania, s-au format pe locurile vulcanilor subacvatici. Oceanul Pacific conţine mai mult de 30.000 de astfel de insule, dar suprafaţa lor totală se ridică la doar 0,25% din cea a oceanului propriu-zis. În unele zone, în special în Pacificul de Sud, uscatul se formează pe părţile mai ridicate ale recifului de corali. Partea estică a oceanului este mai săracă în insule, cele mai importante fiind: Insulele Galápagos, Insulele Aleutine şi Insulele Hawaii.
Curenţii de suprafaţă în Pacificul de Nord pot fi împărţiţi în două mari circuite. În nord Circuitul Subarctic cuprinde Curentul Alaskăi şi Curentul Subarctic. Partea principală a Pacificului de Nord este dominată de circuitul Nord-Central. El cuprinde Curentul Pacificului de Nord, Curentul Californiei, rece şi încet, şi Curentul Japoniei, cald şi rapid. În apropierea Ecuatorului Contracurentul Ecuatorial desparte cele două părţi ale marelui ocean. Pacificul de Sud este dominat de Circuitul Sud-Central. El cuprinde Curentul Pacificului de Sud, Curentul Mentor şi Curentul rece al Perului.