Neomodernismul-Evocare - Bacalaureat

(*) Neomordernismul

+ este un curent care se manifestă din nevoia de reabilitare a lirismului după „deceniul rece" (anii 1950 - în care singurul curent permis era realismul socialist).

+ unii, cum sunt cei din cercul de la Sibiu înţeleg această nevoie de lirism prin promovarea baladei
+ alţii, precum este Nichita Stănescu:
* preiau principalele tendinţe estetice din perioada modernistă
* le valorifică în manieră personală într-un discurs care implică respect pentru modele / clasici
* întoarcere la elementar, la simţirea autentică
* în acelaşi timp o formulare aparent simplă, dar de mare profunzime filozofică

Referat Neomodernismul-Evocare - Bacalaureat
+ legăturile cu tiparele estetice din restul Europei se manifestă tacit prin preluarea unor concepte, cum ar fi cel de „rupere a cuvântului şi eliberare a esenţei" din folozofia lui Heidegger

+ în mod firesc acest concept ilustrează nevoia poetului contemporan de căutare / cunoaştere a esenţei, a autenticului; de aceea el va fi mai puţin preocupat de formă (cum spune) şi se va arăta mai interesat de fond (ce spune) (!)

+ într-o manieră ce ar părea simplistă, pentru că recurge la un limbaj aparent comun, poetul recurge fie la parabole, fie la spargerea totală a tiparelor lingvistice pentru a construi imaginea „aproximativă" a esenţei / adevărului revelator (vezi parabola spălatului pe mâini)

+ într-un efort de cunoaştere care să fie exprimat extrem de concentrat şi firesc, poetul descoperă distanţa dintre „a fi" şi „a avea" - cele două verbe esenţiale de comunicare din orice limbă. În concepţia lui „a fi" reprezintă autenticul, iar „a avea" falsul.(!)

Clipa de revelaţie - descoperirea „alterităţii" (alter ego) şi alteralitatea (faptul că existenţa lui se întinde în mod paradoxal între „a fi" şi „a avea" - conţine în mod paradoxal autentic şi fals. Această revelaţie reprezintă momentul pe care încearcă să-l refacă în propria operă - „poezia este alcătuită din încercări succesive de aproximare a clipei de revelaţie" (!!)

+ există două tipuri de cunoaştere (relaţia dintre subiect şi obiect):

(a) cunoaştere participativă - se bazează pe eliminarea distanţei dintre subiect şi obiect până la suprapunerea celor două; cunoaşterea autentică şi se bazează pe simţuri primare (pipăit, gust, miros)

(b) cunoaşterea contemplativă - distanţa dintre subiectiv şi obiectiv se menţine; este dată de simţurile secundare văz, auz (!)