Muzica traditionala din Maramures
„Maramureşenii horesc şi cântecele lor se cheamă hori... " Preponderent liric (de dragoste, de dor, de jale, de cătănie şi haiducie), repertoriul muzical tradiţional e completat de colinde, cântece de leagăn, bocete şi balade. De regulă, melosul însoţeşte expresia verbală versificată, însă îl regăsim şi în interpretări instrumentale, individuale sau în acompaniament orchestral. În acest caz, distingem o particularitate folcloristică: în Maramureş, virtuozitatea interpretărilor instrumentale a atins uneori performanţe fără precedent, prin contopirea notelor muzicale cu tonalitatea cuvintelor, într-o simbioză perfectă.
"Muzica traditionala din Maramures
"Muzica traditionala din Maramures"
Astfel, o legendă consemnată la începutul secolului al XX-lea, referitoare la tema stâna prădată, vorbeşte despre performanţa fetei unui proprietar de oi de a transmite oamenilor din sat avertismentul că stâna a fost pră¬dată de hoţi folosindu-se doar de sunetele unei trâmbiţe (instrument muzical pastoral, arhaic, de forma unui tulnic lung de circa trei metri): „Din sunetele trâmbiţei se desprindeau limpede următoarele cuvinte: Ină, tată, ină! / Oile furate, / În ţară mânatu, / Pe mine legatu! / Eşi, tată, afară / Oile-s pe ţară!" (T. Papahagi, 1925; legendă con¬semnată în loc. Sat Şugatag în 1923).
"Muzica traditionala din Maramures"
Din gama instrumentelor muzicale se remarcă, alături de cele eminamente pas¬torale (trâmbiţa, cavalul şi fluierul), vioara sau „cetera" cu patru coarde, acordate în cvintale uzuale. Aceasta este însoţită, de cele mai multe ori, de „zongoră", o chitară obişnuită, cu două, trei sau patru coarde (acordate în re-la sau la-do-la-mi). De curând, acestora li s-a adăugat „doba", o tobă de construcţie artizanală, de mărime mijlocie, cu două membrane. Taraful maramureşean este mărit cu o
vioară secundă („contră") şi cu o „gordună" (contrabas mic) (v. Tiberiu Alexandru, 1989).
"Muzica traditionala din Maramures"
De remarcat faptul că, în lipsa instrumentelor, ritmul e dat de tropotitul dansului sau bătaia din palme, ceea ce apropie mai mult acest act cultural contemporan de actele rituale vechi şi chiar manifestările transcedentale. Mesajul e transmis către auditoriu pe un canal al subconştientului cu ajutorul melosului.
"Muzica traditionala din Maramures"
În preistorie, cuvântul însoţit de muzică şi dans a fost un protector miraculos al omului „în faţa necunoscutului, în faţa forţelor înfricoşătoare ale naturii" (George Niţu, 1988), care trebuiau îmbunate.
„În fruntea horelor maramureşene se cere aşezată, fără nici un dubiu, horea lungă - horea frunzei" (M. Pop, 1980). Ea a fost semnalată de etnomuzicologul de talie mondială, Bela Bartok (1923), în Maramureşul istoric, dar ea persistă în prezent doar în Ţara Lăpuşului. Melodia nu are o formă fixă conturată, iar durata este limitată doar de context, de starea sufletească a interpretului.
Melodiile cântecului propriu-zis sunt construite în strofe regulate şi au o formă arhi¬tectonică închegată; cu toate acestea, permit anumite improvizaţii melodice, ritmice sau ornamentale, în funcţie de virtuozitatea interpretului vocal. (T. Alexandru, 1989).
Referitor la simbioza dintre melodie şi cuvinte, mai trebuie să precizăm faptul că, de regulă, această relaţie este laxă, adică „acelaşi text poetic este cântat în locuri di¬ferite şi chiar în momente diferite pe melodii diferite" (Mihai Pop, 1980). Cu alte cuvinte, melodiile nu sunt fixate neapărat de anumite texte, având astfel un caracter „itinerant". Excepţie de la această regulă o constituie colindele (cf. C. Brăiloiu, 1956), unde versurile par a fi legate de aceeaşi melodie într-o anumită comunitate sau regiune.




• Jocuri copii
Jocuri educative, jocuri cu papusi.
• Share Image
Hosting gratis de imagini
• Live Online TV
Televiziune online
• Portal dedicat femeilor
Un portal dedicat femeilor
• For Womens
For Womens
• Linux Lösungen
Linux Lösungen
• Tutoriale Linux
Tutoriale si howto-uri linux
• Cazare Romania
Cazare Romania
• GSM Portal
Stiri si informatii utile despre telefoane mobile
• Web hosting profesional
Gazduire web profesionala
• Ro-News
Stiri pentru ca trebuie sa stii



