Morometii - Bacalaureat

Este cu precădere un roman de creaţie, o realizare indiscutabilă pentru perioada contemporană.
Autorul face o sinteză a tuturor formulelor din perioada interbelică (roman obiectiv documentar, cu elemente de analiză psihologică şi cu un plan distinct folozofico-simbolic).

Referat Morometii - Bacalaureat
La această formulă se adaugă proza specifică epocii - romanul politic justificat de realismul socialist.
Judecat în ansamblu, Moromeţii este un roman care îl impune pe Marin Preda drept un continuator al predecesorilor realişti.
Acest lucru se justifică prin modalităţile artistice folosite, dar mai ales prin tema tratată de roman: relaţia ţăran-pământ.
Deosebirea fundamentală stă în nuanţarea viziunii şi în surprinderea detaliilor care marchează o evoluţie în mentalitate: spiritul rudimentar caracteristic ţăranului de la începutul secolului XX (obsedat de acumulare şi de ordinea materială a lumii) cedează locul unei construcţii complexe - unui ţăran reflexiv care nu încetează să-şi caute locul în lume.
Romanul are de la început două niveluri de creaţie şi receptare: unul este cel al evenimentelor - urmărit cu rigurozitate pentru a da valoare documentară; celălalt este planul simbolurilor, al semnificaţiilor profunde, al mesajelor criptate.
De aceea romanul este modern într-o variantă nouă în care toate formulele estetice ies din tipar, toate modalităţile de construcţie duc la realizarea unei imagini polifonice în care fiecare nivel îşi schimbă continuu gradul de importanţă.
Romanul se bazează pe această dinamică de forţe care impune un alt tip de creaţie, diferit de înţelesul clasic, în continuă metamorfoză ca şi viaţa.
I. Tema romanului este schimbarea mentalităţii pe fundalul unei agresiuni la care este supus omul din perspectiva timpului.

„Roman al agresiunii timpului" - critica

De aceea romanul porneşte ca unul tradiţional, dar continuă într-o direcţie filozofică total inovatoare din perspectiva obiectului de analiză (mentalitatea).
II. Tema familiei. Pe fundalul acestei teme filozofice cum este cea a relaţiei omului cu lumea, cu timpul în care trăieşte, romanul propune o dezvoltare secvenţială a tuturor relaţiilor angajate: incipitul însuşi direcţionează textul pe această înţelegere: „timpul părea că are nesfârşită răbdare cu oamenii".
Este un incipit care asigură nu doar „structura rotundă" a romanului - primul volum se încheie cu o frază similară, ce impune şi centrul de greutate în structura materialului epic. Astfel, personajul ales pentru observarea mutaţiilor esenţiale pe care le provoacă timpul este Ilie Moromete - un ţăran obişnuit din Câmpia Dunării, înainte şi după al doilea război mondial. Existenţa lui poate părea banală, dar trecerea de la o rânduire socială la alta este percepută de el ca o agresiune, provocare faţă de „viclenia vremii".