Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, Beethoven a fost socotit un artist revoluţionar.

Referat Ludwig van Beethoven
Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.

Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, Beethoven a fost socotit un artist revoluţionar.
Revoluţionar, într-adevăr, deoarece a înţeles să-şi poată exprima nestânjenit gândurile şi descătuşa puterile ce mocneau într-însul, în vederea făuririi unei societăţi noi, a unei lumi libere şi drepte.

Acestea le-a cântat Beethoven în muzica sa. El spunea că: "arta este o republică, unde fiecare e dator să facă tot binele de care este în stare, până şi în cele mai vitrege condiţii". Condiţiile în care Beethoven a trăit şi a creat o operă pe cât de vastă pe atât de importantă, au fost cum nu se poate mai vitrege. A văzut lumina zilei într-o familie împovărată de griji fără număr, a trebuit să se zbată mereu spre a studia muzica şi a-şi câştiga existenţa, fiinţa cea mai apropiată - un nepot de frate, în care îşi pusese toată nădejdea- l-a dezamăgit prin purtările sale, ba a trebuit să îndure şi lovitura cea mai cumplită unui muzician, pierderea auzului.

- Un muzician surd? - a gemut el îndurerat. Cum ar râde lumea de mine! E ca şi cum un pictor ar fi orb, un atlet n-ar avea braţe, un dansator ar rămâne fără picioare.
A umblat luni şi ani în şir pe la medici în speranţa că-şi va recăpăta auzul. Dar cu cât vizitele acestea la specialiştii cei mai vestiţi se înmulţeau, cu atât surzenia era mai definitivă.
- Când voi auzi din nou? - întreba el, cu o rază de speranţă în priviri.

- Nu putem cunoaşte cauza răului, aşa că nu vă putem ajuta - răspundeau medicii.
- Ce-aţi spus? - striga Beethoven, cu o expresie de pândă pe faţă. Voi auzi în curând într-adevăr?
Nu citea sau nu voia să citească pe buzele lor răspunsul groaznic: niciodată, niciodată nu vei mai auzi! Când, într-un târziu, s-a convins că nimeni nu-l poate ajuta, a exclamat cutremurat:
- Doamne, de ce nu mi-am pierdut picioarele sau ochii? Aş îndura orice, numai să pot iar auzi!

Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care şi-a învins durerea şi descurajarea. „Vreau să deprind curajul răbdării", a notat el pe un caiet. „Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să cânt pentru toţi. Omule! Ajută-te singur, odată ce ţi-a fost dăruită puterea s-o faci!"

Si Titanul a învins cu adevărat, creând o operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca nişte chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, la înfrăţirea tuturor oamenilor. Beethoven a cunoscut încă din tinreţe succesul ce i se cuvenea unui artist adevărat. Dar recunoaşterea publică a geniului său creator a întărziat timp îndelungat, încât abia pe când împlinea patruzeci de ani lucrările lui se cântau în marile oraşe ale Europei, unde era socotit unul din cei mai de seamă compozitori ai vremii, avea adepţi înflăcăraţi în rândurile muzicienilor tineri, Academia din Amsterdam îl alesese printre membrii săi, editorii îi cumpărau şi publicau lucrările.