Inflamatii

Anatomia patologică a animalelor domestice studiază modificările morfologice ale organismului animal, modificări care apar în cursul proceselor morbide. Mai cuprinzătoare pentru această ştiinţă este denumirea de morfopatologie comparată. Prin aceasta se înţelege studiul modificărilor de formă ale dispozitivelor structurale din organismul bolnav al animalelor de diferite specii, prin observaţii la nivel submicroscopic, şi macroscopic.

Referat Inflamatii
În acestă ramură a ştiinţelor medicale se observă, se descrie şi se interpretează modificările structurale, se caută elementele materiale care stau la baza mecanismului de producerea modificărilor şi se urmăresc toate transformările de structură în dinamica lor. De aici reiese că, deşi considerată ca o ştiinţă prin excelenţă morfologică, anatomia patologică trebuie să cuprindă studiul întregului lanţ al modificărilor biochimice şi al manifestărilor morfofiziologice ce carcterizează diversele etape prin care trece organismul în condiţiile stări de boală.
De ce am ales acest subiect?
Am abordat acest subiect datorită faptului că inflamaţia este răspunsul direct al ţesuturilor vascularizate la agresiuni interne si externe: infecţii microbiene, agenţi chimici, agenţi fizici (diferenţe de temperatură, electricitate, iradiere, factori mecanici), ţesut necrotic şi reacţii imune (hipersensibilitate la complexe imune sau reacţia autoimuno).
Orice organ şi ţesut este susceptibil la inflamaţie, gradul şi natura acesteia fiind în funcţie de bolnav (starea de sănătate, de nutriţie, de imunitate) şi de natura şi severitatea noxelor.
Un alt motiv pentru care am abordat acest subiect este fascinanta importanţă a sistemului nostru imunitar la nivel celular cum este de exemplu rolul biologic al leucocitelor în inflamaţie.
Celulele albe ale sângelui întâi marginalizează şi aderă de endoctcliul vascular apoi tranversează vasul printre celulele endoteliului, pentru a se acumula în ţesutul care prezintă o atracţie chemotactică spre stimulul lezional.O funcţie majoră la locul inflamaţiei, este fagocitoza.
De aceea inflamaţiile sunt destul de bine de studiat datorita patogenităţii lor dupa cum au fost şi studiate.
La începutul secolului XX-lea, majoritatea specialiştilor considerau inflamaţia ca un proces patologic, preponderent lezional, dar odata cu evidenţierea mediatorilor chimici de către Mankin(1960), a pus pe prim plan modificările biochimice, ulterior pe baza cunoştiinţelor de imunologie, apare tendinţa de a vedea inflamaţia ca o manifestare a uneia sau alteia din laturile imunopatologice. Este adevărat că în dezvoltarea unor procese inflamatorii se întâlnesc şi mecanisme comune cu ale imunităţii, ca eliberarea de mediatori, modificarea permeabilităţii vasculare, chemotactismului, fagocitoza, citotoxicitatea etc, cele două procese: imunitatea şi inflamaţia nu sunt totuşi identice.
Este suficient să menţionăm icterul hemolitic al nou-născuţilor, care este unanim recunoscut ca un proces patologic imun, dar care nu are nimic comun cu inflamaţia. Pe de altă parte, în multe situaţii, se pune semnul de egalitate între inflamaţie şi infecţie, dar nu orice infecţie se manifestă prin inflamaţie, spre exemplu, virusurile oncogene, nu produc procese inflamatorii, şi nu orice inflamaţie este de natură infecţioasă, exemplu inflamaţiile aseptice produse de esenţa de terebentină, oleul de croton, caregenină, etc.
În patogenia orcărei inflamaţii distingem: un mecanism de declanşare, o fază a mediaţiei chimice, o fază terminală, prostaglandinică.
Şi mai este bine de ştiut mecanismul lor de declanşare care este debutul fenomenelor lezionale caracteristice tuturor formelor de inflamaţie, este reprezentat pe de o parte, de stimularea terminaţiilor nervoase senzitive, şi de dereglarea nespecifică a calibrului şi permeabilităţii vaselor mici şi, pe de altă parte, de alterările iniţiale ale ţesutului interstiţial şi ale celulelor parenchimatoase. Agentul etiologic produce local şi modificări ale ţesutului interstiţial şi ale celulelor perenchimatoase. Activarea protezelor şi a colagenazelor „ libere" extracelulare şi a celor „legate" eliberate din celule, produc degradarea colagenului şi ale proteinelor necolagenice. În vitro s-a demonstrat că tratamentul colagenului şi al proteinelor necolagenice cu colagenază purificată sau cu tripsină, duce la apariţia unui factor cu acţiune chemotactică intensă. În ţesuturile normale, unde nu au acţionat agenţii flogogeni, colagenaza este inactivată de un complex inhibitor. Experimental, prin acţiunea unor agenţi inflamatori, termici sau chimici, induce activarea colagenazei şi consecutiv, degradarea colagenului în proporţie de 70% şi a proteinelor necolagenice în proporţie de 30 %, deci o proteoliză limitată a colagenului şi a proteinelor necolagenice, rezultând compuşi cu efect chemotactic.
Parcurgând aceste capitol arătăm că inflamaţiile sunt folositoare atât în medicina veterinară cât şi cea umană, cât şi pentru cunoştinţele generale.
Am efectuat cercetările în cadrul clinicii „SANCOS S.A." pe un număr de 50 de capete cea mai de sîntâlnită inflamaţie fiind inflamaţia exsudativă, proliferativă şi purulentă.