Identificarea criminalistica

1.1. Noţiuni introductive privind investigarea criminalistică

Criminalistica, în calitatea sa de ştiinţă a investigaţiilor penale, s-a conturat la sfârşitul secolului XIX, graţie înţelepciunii magistratului şi pedagogului austriac Hans Gross şi a reprezentat una dintre primele ştiinţe moderne de graniţă, oferind justiţiei instrumentele desprinse din universalitatea cunoştinţelor, fundamentate pe descoperiri ştiinţifice, apte să contribuie mai eficient la descoperirea crimei şi a celui care o comite.

Referat Identificarea criminalistica
Criminalistica s-a consacrat ca una dintre principalele ştiinţe ale procesului judiciar, întrucât serveşte la determinarea materialităţii faptelor penale, la dovedirea infracţiunii şi la stabilirea vinovăţiei infractorului, identificat prin procedee criminalistice şi, prin esenţa sa ca şi prin spiritul pe care îl promovează, este închinată unui scop deosebit : aflarea adevărului, indiferent în favoarea cui este stabilit.
Pentru a putea înţelege exact esenţa şi spiritul ştiinţei criminalistice, destinată investigării faptelor penale, se poate aminti moto-ul pe care reputatul criminalist român Constantin Turai l-a aşezat pe prima pagină a lucrării sale, apărută în urmă cu aproape 50 de ani şi intitulată „Criminalistică şi tehnică criminală" : „Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; Descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate".
Astfel, în condiţiile unei erupţii infracţionale, în cele mai diverse şi neaşteptate zone sociale, legiuitorul şi mai ales justiţia se pot opune crimei numai printr-o reacţie sigură şi fermă, apelând la procedee ştiinţifice moderne, prin care să combată eficient actele criminale, mai ales în condiţiile în care însăşi răufăcătorii îşi perfecţionează modul de operare. Numai aşa poate fi consolidată ordinea socială, fără de care un stat de drept nu poare exista.

1.2. Ştiinţa criminalisticii

Aflarea adevărului într-un proces judiciar şi impunerea ordinii de drept presupune combaterea eficientă, prin metode ştiinţifice, pe baza şi în spiritul legii, a faptelor antisociale, mai ales a celor pe care societatea a înţeles să le sancţioneze prin normele sale penale.
Prima formă de protecţie juridică a societăţii a reprezentat-o iniţierea unui sistem de legi prin care se arăta şi sancţiona ceea ce era permis sau considerat periculos.
Realitatea a demonstrat că doar normele de drept nu erau suficiente, fiind necesar a se concepe un mod de acţiune care să ducă la descoperirea actului ilicit şi celor implicaţi în încălcarea legii. Ultimele două secole ale mileniului trecut au cunoscut o erupţie a fenomenului infracţional, în special în centrele urbane, dezvoltarea favorizând înmulţirea factorilor de natură criminogenă.
Principiile Dreptului penal modern au condus la repudierea adevărului descoperit prin torturi şi la căutarea de noi căi de combatere a delicvenţei, într-un cadru propriu noii justiţii penale, dar şi prin recurgerea la ceea ce ştiinţele pozitive puteau oferi investigaţiei judiciare. Astfel, treptat au început să-şi facă apariţia primele elemente ale unei ştiinţe chemate să slujească aflării adevărului în justiţie.
Impunerea unui caracter modern activităţii judiciare a preocupat o serie întreagă de jurişti luminaţi care au înţeles că pentru soluţionarea cauzelor penale simpla aplicare a regulilor de drept nu mai era suficientă.
Penaliştii dreptului modern au argumentat că trebuie să se recurgă la diverse metode ştiinţifice de investigare a realităţii, precum şi la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale, devenind evidentă necesitatea creării unui sistem ştiinţific coerent, destinat investigării faptelor penale.
Se poate spune că momentul de referinţă al apariţiei noii ştiinţe judiciare se situează în urmă cu un secol, prin fondatorul ei, cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de drept penal, Hans Gross, autor al „Manualului judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii". Astfel şi-a făcut apariţia, pe lângă ştiinţa investigării faptelor penale şi termenul de Criminalistică.
Progresul în toate domeniile cunoaşterii umane, mai ales în cel tehnico-ştiinţific, a favorizat apariţia noii ştiinţe. Această necesitate obiectivă s-a impus într-un moment în care mijloacele de luptă ale justiţiei penale împotriva criminalităţii deveniseră insuficiente faţă de creşterea numărului infractorilor, mereu în căutarea de noi metode de operare.
De la începuturile sale şi până în prezent, criminalistica a fost văzută ca o ştiinţă în înţelesul deplin al cuvântului.
În esenţă, Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale.

1.3. Obiectul criminalisticii

Criminalistica este destinată descoperirii şi cercetării infracţiunilor în scopul aflării adevărului, iar obiectul acestei ştiinţe prezintă importanţă pentru două planuri distincte : să evidenţieze aportul său particular în aflarea adevărului, iar pe altă parte să sublinieze autonomia faţă de celelalte ştiinţe juridice şi nejuridice, dar aflate în slujba justiţiei.
Din punct de vedere ştiinţific, principalele aspecte menite să contureze obiectul criminalisticii sunt următoarele :
a. Iniţierea de metode tehnice destinate cercetării urmelor infracţiunilor
b. Adaptarea de metode aparţinând ştiinţelor exacte la necesităţile proprii criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale ştiinţei
c. Elaborarea de reguli şi procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală
d. Studierea practicii judiciare
e. Analiza evoluţiei modului de săvârşire a faptelor penale
f. Perfecţionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracţiuni
g. Elaborarea de metode şi prefigurarea de măsuri destinate prevenirii infracţiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.