Existentele paralele si transformarile ale genotipului biofizic al modelului Om

Existenţele paralele şi transformările genotipului biofizic al modelului Om
Aducem aici o complectare la Referatul Nr.3 Viaţa şi Genotipul biofizic al modelului Om, din ciclul Ralismul Ştiinţific si Religios postat pe www.referat.ro, o ipoteză românească în premieră mondială (ca atîtea alte ipoteze despre Noi!) pe care o puteţi distruge cu un simplu zîmbet ironic sau pe care o puteţi promova şi complecta prin bunăvoinţa Dumneavoastră pentru generaţiile care vor veni pe Terra.
Modelul OM prezintă patru forme de existenţă paralelă în relativ acelaşi timp şi spaţiu ca îm Fig.1:

Referat Existentele paralele si transformarile ale genotipului biofizic al modelului Om
- homoraiul este forma de existenţă specifică CÎMPULUI UNIVERSAL sau modelul fundamental OM, este "chipul" din textul biblic, studiat în Scara Fundamentală. - homoiadul este forma de existenţă de după noi şi cel mai adesea se găseşte în centrul de gravitaţie, în nucleul fierbinte al Pămîntului, studiat în Scara Infiniţilor Mari şi legat prin forţele de atracţie Universale de restul Galaxiei.
- heavisaidul este forma de existnţă spirituală sau duhovnicească a modelului om în spaţiul terestru situat în stratul atmosferic Heavisaide, acolo unde se găseşte Purgatoriul biblic. Asupra acestei forme de existenţă paralelă acţionează fiecare direct prin activitatea zilnică. Heavisaidul se naşte o dată cu fiecare om dar nu dispare după moartea lui, trecând în alte forme de existenţă fie prin suprapunerea peste un alt heavisaid apropiat realizându-se aşa-zisa reîncarnare, fie prin ridicarea în homoraiul propriu, fie prin căderea în homoiad, în focul veşnic din centrul Pământului.
- robotomul este forma de existenţă biologică a modelului om, este "asemănarea" din textul biblic.
Existenţa fizică a omului este robotomul, aşezat la sol, pe polul negativ al condemsatorului Terra. Aici există un întreg ecosistem, cu factori care ne echilibrează sau dezechilibrează. Mişcările circadiene şi sezoniere ale Pămîntului au efecte asupra biologiei umane în general, ele determinînd afecţiuni funcţionale cel mai adesea.
În diverse trimiteri ale textului biblic vom regăsii pentru diferite perioade din an recomandări de "posturi". Aceste "posturi" nu sânt nimic altceva decât o pregătire a corpului uman pentru a face faţă atacurilor sezoniere, diferiţilor factori perturbatori din mediul înconjurător.
Scara infiniţilor mici (Sim) face referire la unităţi de măsură ce caracterizează constituanţi elementari ale modelelor materiale, dimensiuni în domeniul micronilor în general. Constituanţii se compun după anumite legi, formînd modele maximale în Sim, care intră în componenţa unor modele minimale în SO (Scara Biologică sau Scara Omului). Putem face măsurători directe şi putem opera în aceste două scări. Dar cînd este vorba de Scara Infiniţilor Mari (SIM)? Aici lucrurile se schimbă: dimensiunile sînt atît de mari, încît pur şi simplu NOI, în această scară, sîntem nişte bieţi călători de o clipă.
In SIM, distanţele dintre stelele apropiate sînt de mii de miliarde de kilometri, în Galaxie existînd peste 100 de miliarde de stele. Pentru a parcurge de la un capăt la altul al Galaxiei, LUMINA are nevoie de 80.000 de ani. Micşorînd şi mai mult elementul de volum, ajungem în Sistemul Solar, ce are în centru Soarele, sistem situat undeva la periferia Galaxiei. Mişcarea Sistemului Solar în jurul Galaxiei se realizează cu viteza de 230-240km/secundă., adică în jur de 850.000km/oră, nimaginabil pentru mişcările ce au loc în SO ! O rotaţie în jurul Galaxiei este realizată în 190 milioane de ani tereştrii, acesta însemnînd de altfel anul Galactic al Soarelui. Pămîntul nostru are vîrsta de aproximativ 20 de ani galactici. Prin similitudine, pentru o fiinţă raţională de dimensiuni galactice nici nu au trecut multe ceasuri de ale ei de cînd ne studiază, practic de cînd se uită la OM.
Dar casa noastră este Pămîntul. Să reducem şi mai mult elementul de volum şi să revenim cu picioarele pe Pămînt. Raza medie terestră (adică distanţa din centrul globului terestru şi pînă la suprafaţă) are o lungime de 6378km. Acceleraţia gravitaţională luată cel mai adesea în calcule este de 9,8m/sec.
Am văzut că modelul OM studiat de jupiterieni, atinge valoarea maximală la vîrsta de 78 de ani. Transformatorul tăietor aplicat în acest caz (moartea), trece modelul în veşnicia unor transformări lente de ordinul de mărime "n" în componente care ajung din nou în circuitul biologic.
Dacă modelul M este dotat pe ansamblu cu o proprietate rezultantă P, ce se întîmplă cu aceasta? Proprietatea specifică rezultantă a modelului OM este biocîmpul care nu dispare imediat ce modelul maximal OM a murit deoarece se mai produce biocurent prin descompunere corpului, biocurent electric care încarcă capacitatea electrică celulară în degenerare, capacitate electrică descărcată la rîndul ei de rezistenţa electrică celulară în degenerare. Pentru a ne feri de efectele necontrolate ale biocâmpurilor acestor modele în degenerare este bine ca ele să fie izolate sub pămînt în timpul anumitor procesiuni pentru a desprinde de pe obiectele înconjurătoare resturile legăturilor acestor biocâmpuri astfel ca ele să se ridice în heavisaid sau să cadă în homoiad.
Atenţia oamenilor de ştiinţă este de mult atrasă de straturile superioare ale atmosferei care posedă proprietăţi electrice şi unde aerul rarefiat se află în stare încărcată, la presiuni foarte scăzute. Începînd de pe la înălţimea de 70 de km în sus se găsesc mulţi electroni liberi şi ioni, rămăşiţe încărcate de atomi şi molecule, ceva asemănător cu atmosfera dintr-o veche lampă electronică. Cu toate că Pămîntul este neutru din punct de vedere electric şi cu toate că în straturile joase şi dense ale atmosferei se menţine un echilibru electric al sarcinilor electrice negative şi pozitive, globul terestru este înconjurat de un strat de aer rarefiat încărcat electric care la altitudini înalte este un fel de înveliş electric care îl separă de spaţiul Cosmic. Prin Ionosferă, la mare înălţime deasupra Pămîntului, acolo unde ajunge lungimea de undă a biocîmpului, circulă curenţi electrici puternici, ajungînd uneori la intensităţi de zeci şi sute de mii de amperi. Astfel de curenţi sînt situaţi în diferite etaje ale atmosferei. La ecuator, de exemplu, s-a determinat existenţa unui asemenea fenomen la aproximativ 20.000 de km deasupra Pămîntului, ca în Fig.2