Enigma Otiliei - Bacalaureat

Romanul apare ca replică la agresiunea formulei moderniste de tip proustian (1930 - 1938 romanul camilpetrescian).
Călinescu beneficiază de postura criticului literar, bun cunoscător al formulelor estetice, capabil să facă exerciţiu de creaţie în mod conştient (el consideră că postura de scriitor îl ajută la înţelegerea şi fixarea fiecărui autor).

Referat Enigma Otiliei - Bacalaureat
Călinescu este un susţinător al formulei clasice după metoda de lucru a lui Balzac: înţeleg clasicismul nu ca un stil în opoziţie cu romantismul, ci ca un mod de a crea ceva durabil şi esenţial. Atitudinea sa vine din convingerea că modelul proustian nu se potriveşte modelului literar românesc şi nici structurii spirituale valahe: „palma bătătorită de sapă nu poate simţi trăsăturile epidermei alunecând pe sidef". De aceea romanul său este o pledoarie pentru programul clasicizant susţinut alături de Tudor Vianu.
Formula romanului Enigma Otiliei este de esenţă realistă, dar preponderent clasică.
Pompiliu Constantinescu susţine formula realist balzaciană prin descrierile minuţioase, prezenţa personajelor tip, prin legătura dintre mediu şi caracter, prin tema paternităţii în relaţie cu istoria unei moşteniri, prin precizia încadrării spaţio-temporale şi a reconstituirii unui mediu social.
Pe de altă parte, Nicolae Manolescu susţine că romanul ilustrează un balzacianism fără Balzac, prin reducerea tipurilor la esenţă, prin abordarea comică a unor situaţii şi personaje, prin echilibrarea interiorităţii şi dezvăluirea motivaţiei şi prin deplasarea de la tip la caz.
Chiar de la început, Călinescu dezvoltă un adevărat cult pentru tiparul de creaţie balzacian: cea mai evidentă dovadă este titlul iniţial al romanului: „Părinţii Otiliei" care dezvoltă motivul orfanilor, preluat de la predecesorul francez. Titlul rămâne doar în intenţia balzaciană pentru că ulterior se dezvoltă într-o formulă interesantă de caracterizare, sugerând pluriperspectivismul.
El se transformă ulterior în Enigma Otiliei, deplasând accentul pe ambiguitatea receptării personajului principal feminin, mai ales din perspectiva personajului Felix - un alter ego al autorului însuşi. Călinescu recunoaşte ulterior faptul că Otilia nu are nici o enigmă, ci numai Felix crede că o are. Totodată, titlul susţine în cerc mesajul epilogului şi contribuie la crearea echilibrului compoziţional, alături de replica lui Moş Costache, reluată simetric în incipit şi deznodământ („aici nu stă nimeni").
Motivul paternităţii, regăsit şi în opera balzaiană se combină cu tema arivismului şi, nu în ultimul rând cu dorinţa de a realiza o adevărată „comedie umană" - o frescă în note caricaturale a tipurilor umane din societatea timpului său. Modelul balzacian este deci „valorificat" de către Călinescu chiar dacă există multe nuanţări.