Cruciadele

Cruciadele
Cruciadele au fost expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri si coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina si Ierusalimul. Ele au apãrut într o societate aflatã în plinã expansiune politicã si militarã si sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate clasele si pãturile sociale.
Cruciadele

Referat Cruciadele
Cruciadele
Proclamate ca "rãzboaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberãrii asa numitelor "locuri sfinte", în principal Ierusalimul si împrejurimile sale, de sub dominatia musulmanã. Canalizarea spiritului rãzboinic al cavalerilor în afara Europei, apãrea tuturor o solutie fericitã.

Cruciadele
La ideea de cruciadã au aderat repede si orãsenii, care întrezãreau posibilitatea unor noi piete de desfacere si aprovizionare. Participarea masivã a tãrãnimii la cruciade se explicã, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de altã parte, prin spiritul de colectivitate si solidaritate foarte puternic în Evul Mediu, fapt dovedit cu prisosintã în timpul cruciadelor copiilor.

Cruciadele
Principii s-au alãturat si ei cruciadelor deoarece nu puteau rãmâne în afara unei lupte care le ar fi adus noi stãpâniri, prestigiu si glorie.
Posibilitatea unor actiuni militare în rãsãrit si a unor deplasãri de mase a fost creatã de însãsi situatia politicã din Orientul Apropiat. În a doua jumãtate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, dupã ce au cucerit Bagdadul în 1055, au înaintat în Asia Micã, în Siria si Palestina, pe atunci stãpânite de Califul din Egipt, iar în anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul.

Formarea emiratului de Damasc si a celor trei sultanate, Cappadocia, Rum si Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizant, într-un moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii si normanzii atacau imperiul. În aceastã situatie împãratii bizantini au fost nevoiti, în mai multe rânduri, sã cearã ajutor militar în Occident.

Asa s-a nãscut initiativa papalitãtii de a organiza expeditii în urma cãrora scaunul apostolic si-ar fi mãrit sfera de influentã, mai întâi prin înlãturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolicã si ortodoxã, apoi, prin rãspândirea catolicismului în noi regiuni. În consiliile de la Piacenza si Clermont din 1095, apelul de cruciadã a fost lansat de cãtre papa Urban al II-lea.

Cruciada I (1096-1099)
Prima cruciadã Expeditia sãrãcimii, condusã de Petre Pustnicul si Walter cel Sãrac, si expeditia cavalerilor grupati în patru corpuri principale de oaste, conduse de Geoffroi de Bouillon, ales mai târziu comandant suprem al armatei; Huges de France, fratele regelui Filip I si Robert Courte Heuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert de Flandra; Boemund de Tarent si Tancred de Sicilia.

Cruciada cavalerilor s-a deschis cu masacrarea evreilor din orasele de pe Rin, Köln si Mainz, anuntând prin aceasta caracterul sângeros si de jaf ce aveau sã-l îmbrace expeditiile. În anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au încheiat o întelegere cu Alexie Comnenul, prin care se angajau sã recunoascã suveranitatea împãratului în teritoriile cucerite de la turci.

Cruciatii au respins armata selgiucidã si au cucerit Niceea si Dorileea (mai-iulie 1097). Antiohia a rezistat sapte luni, dar în cele din urmã a fost si ea ocupatã (1098). Cruciatii au trebuit sã lupte cu musulmanii încã un an pentru a-si croi drum spre Ierusalim. Dar în anul 1099 Ierusalim a cãzut în mâinile lor.

În urma cuceririlor fãcute, s-au creat mai multe formatiuni politice, conform sistemului politico-vasalic din Occident: regatul Ierusalimului, Principatul Antiohiei, Principatul de Galileea comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, senioriile Tyr, Ramla, Kerak, Ascalon, Beirut, Sidon, Ibelin si altele. Pentru mentinerea ordinii în rândul populatiei cucerite si pentru înlãturarea rãscoalelor s-au înfiintat ordine militaro-cãlugãresti: Ordinul Ioanitilor si Templierilor, organizat la începutul secolului al XII-lea de cãlugãrii francezi si Ordinul german al teutonilor, spre sfârsitul aceluiasi veac.
Cruciadele