Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului

I. Dreptul la educaţie - unul dintre drepturile fundamentale ale omului
Dreptul la educaţie este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. El face parte din categoria Drepturilor culturale.

I.1. Consacrarea dreptului la educaţie
a. Pe plan internaţional
Dreptul la educaţie este prevăzut în documente de referinţă în privinţa drepturilor omului:
? Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
? Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale
? Convenţia cu privire la drepturile copilului
?Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului
? Declaraţia Drepturilor Copilului
? Declaraţia de la Salamanca, Spania .

Referat Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului
Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948.
Pactul a fost ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974.
A fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi a intrat in vigoare în septembrie 1990. România a ratificat Convenţia la 25 septembrie 1990.
În prezent, peste 170 de state au ratificat acest document. Convenţia este o lege internaţională care stabileşte drepturile civile, politice, economice, culturale şi sociale pentru copii. Ea intenţionează să impună o nouă atitudine faţă de problemele copiilor.
Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 14 decembrie 1960. Intrată în vigoare la 22 mai 1962 cf. dispoziţiilor art. 14. Romania a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964.
Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1959 prin Rezoluţia nr. 1386 (XIV).
Adoptată în cadrul Conferinţei mondiale în problemele educaţiei speciale, desfăşurată între 7-10 iunie 1994 în oraşul Salamanca, Spania, cu genericul „Acces şi calitate".
Dreptul la educaţie în România este asigurat, în principal prin prima lege a ţării, Constituţia României, şi prin Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată în temeiul art. II din Legea nr. 151/1999.

II. Dreptul Tratatelor
II.1. Definiţia tratatelor
Art. 2 al Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor a stabilit că prin „tratat" se înţelege „un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară" .

II.2. Convenţia - tratat internaţional
Dată fiind multitudinea instrumentelor juridice prin care pot fi perfectate înţelegerile dintre state, practica internaţională a cunoscut şi cunoaşte o foarte largă gamă de documente incluse sub apelativul de „tratat intrenaţional". Astfel, reprezintă tratate internaţionale :
- tratatul, este un termen generic, folosit pentru înşelegeri solemne, precum tratatele de pace, de alianţă, de neutralitate şi de arbitraj;
- acordul este o expresie la care se recurge în mod frecvent, având o semnificaţie generală şi adesea un pronunţat caracter tehnic;
- convenţia este un cuvânt folosit pentru a se desemna în special instrumentele juridice multilaterale prin care se creează norme de drept cu valabilitate generală (ex. Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907);
- declaraţia desemnează un termen ce confirmă, de regulă, existenţa unui drept preexistent, fără a aduce modificări sau a crea noi reguli de drept (ex. Declaraţia de la Paris din 1856);
- protocolul reprezintă o expresie care se aplică actelor celor mai variate, de natură să reitereze reguli preexistente, să stabilească altele noi, să interpreteze, să completeze, să modifice sau să prelungească un tratat sau acord al cărui accesoriu este;
- actul reprezintă un tratat multilateral prin care se stabilesc reguli de drept sau un regim internaţional (ex. Actul de la Algesiras din 7 aprilie 1906);
- actul final a fost definit ca o hotărâre sau un rezumat al lucrărilor unui congres sau conferinţă, enumerând tratatele, convenţiile, deciziile ori rezoluţiile care au fost adoptate ca rezultat al deliberărilor sale (ex. Actele finale ale celor două Conferinţe de pace de la Haga din 1899 şi 1907);
- actul general este un termen folosit în acele cazuri în care documentul nu se limitează numai la enumerarea rezultatelor conferinţei, dar conţine însuşi textul acestora, ca o anexă (ex. Actul general al Conferinţei de la Berlin din 1885);
- pactul este o denumire utilizată pentru anumite înţelegeri solemne, cum a fost Pactul Ligii Naţiunilor;
- carta reprezintă un apelativ folosit pentru a identifica un tratat cuprinzând domenii fundamentale ale colaborării statelor. În cazul ONU are semnificaţia unui statut;
- concordatul reprezintă o înţelegere încheiată între Papă şi un şef de stat, reglementând situaţia bisericii catolice, drepturile şi interesele sale în statul respectiv;
- pactul de contrahendo reprezintă o denumire folosită pentru acele înţelegeri încheiate între state, care au un caracter preliminar unor înţelegeri ce urmează să fie perfectate ulterior (ex. articolele 94, 284 şi 354 din Tratatul de pace de la Versailles).