Conceptul de comert

"Conceptul de comert"
Comerţul este unul dintre acele lucruri pe care le înţelegem în mod natural, dar întâmpinăm dificultăţi atunci când trebuie să-l definim. Dificultatea se datorează tocmai conţinutului foarte diferit pe care-l primeşte termenul, ca atare, în forme derivate sau în expresii. Acesta este motivul pentru care ne propunem să formulăm nu una, ci mai multe definiţii. Etimologic, termenul de comerţ vine din cuvântul latin „comercium" prin care se desemna schimbul efectuat cu ceva sau cu cineva. Noul Dicţionar explicativ al limbii Române furnizează următoarele definiţii:
"Conceptul de comert"

Referat Conceptul de comert
"Conceptul de comert"
1. Activitate economică de valorificare a mărfurilor prin procesul de vânzare-cumpărare; negoţ.

2. Ramură a economiei naţionale în care se realizează circulaţia mărfurilor.

"Conceptul de comert"
Dicţionarul de sinonime indică pentru comerţ: negoţ, negustorie.
După dicţionarul Wikipedia , prin comerţ se înţelege schimbul voluntar (trading) între două entităţi al unor bunuri valoroase, comerţul fiind conceptul central din care a derivat capitalismul şi toate celelalte sisteme economice, iar prin comercializare înţelegându-se procesul de transformare a unui bun sau serviciu într-o valoare echivalentă (mai preţioasă).

"Conceptul de comert"
În prefaţa lucrării „The Penguin Dictionary of Commerce", autorul acestuia, Michael Greener scrie următoarele: „ O anumită distincţie ar trebui făcută între comerţ şi economie, întrucât cele două teme se suprapun. Nu se intenţionează a se da aici o definiţie cuprinzătoare comerţului întrucât aceasta ar fi destul de provocator. Dar se poate menţiona, în general, că un dicţionar de comerţ ar trebui să se ocupe de larga diversitate de instituţii care servesc industria prin ... facilitarea în orice fel a distribuţiei bunurilor şi serviciilor."
Din perspectiva teoriei economice, comerţul este asociat cu schimbul oneros.

"Conceptul de comert"
Alain Samuelson îl citează pe Adam Smith arătând că acesta din urmă identifică o dublă relaţie între diviziunea muncii şi schimb. Pe de o parte, schimbul este la originea diviziunii muncii , pe de altă parte diviziunea muncii progresează, amplificând piaţa, respectiv proporţiile schimbului în societate. Prima dintre aceste aserţiuni, fondată pe ideea că oameni urmăresc să-şi satisfacă interesele prin intermediul celorlalţi, prin schimb, a generat conceptul de „Homo Economicus", puternic exploatat ulterior de către Vifredo Pareto.

"Conceptul de comert"
Astfel comerţul este considerat un element central al existenţei sociale. Cum arăta tot Adam Smith: „Fiecare om devine un fel de negustor şi societatea însăşi devine o societate comerciantă" . Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith şi discipolii săi analiza societăţii din punctul de vedere al economiei politice se rezumă la explicarea modului în care funcţionează schimbul, aceasta având ca o consecinţă secundară şi faptul că bunurile nu mai sunt considerate ca satisfăcând trebuinţe de consum, ci, ca mijloace de a obţine alte bunuri.

"Conceptul de comert"
„Specializarea trebuie să fie însoţită de comerţ. Oamenii care produc un singur bun, trebuie să comercializeze cea mai mare parte din cantitatea produsă pentru a putea obţine toate celelalte lucruri de care au nevoie" . Întrucât în „economia de schimb" satisfacerea trebuinţelor se bazează pe specializare, comerţul (schimbul) este omniprezent şi defineşte mecanismul fundamental prin care alegerile oamenilor conduc la repartizarea şi valorificarea resurselor în economie. În economie, schimbul este alternativa la autoconsum, iar specializarea alternativa la pluriproducţie. Cele două - specializarea şi schimbul - s-au impus datorită capacităţii lor de a asigura un grad mai ridicat de satisfacere a nevoilor, pe ansamblul societăţii.

O abordare mai restrictivă în privinţa conceptului teoretic de comerţ oferă profesorul Ion Stănescu. Acesta arată că numai o parte din bunurile consumate sau utilizate în economie fac obiectul schimbului (altele nu: autoconsum, bunuri libere, binefacere, dobândirea prin forţă), dar nu toate cele care fac obiectul schimbului sunt mărfuri, ci numai acelea destinate schimbului prin însuşi scopul producerii lor. Ansamblul proceselor prin care mărfurile trec de la producător la consumator reprezintă circulaţia mărfurilor. Aceasta se poate realiza prin relaţii directe sau prin intermediari specializaţi: negustorii.

Figura Nr. 1 Sfera comerţului

Din perspectiva teoriei distribuţiei (mişcare fizică [şi economică] a bunurilor materiale şi serviciilor spre consumatorul/utilizatorul final) şi a marketingului, conceptul înrudit cu comerţul este acela de verigă a canalului de distribuţie sau a lanţului de aprovizionare, unde comerţul este în poziţie de intermediar, distingându-se activităţile de intermediere cu ridicata şi cu amănuntul.

Din perspectiva structurilor economiei naţionale, există două reprezentări: una care porneşte de la calificarea activităţii drept activitate de comerţ şi una care se referă la gruparea actorilor (persoane fizice, întreprinderi) care au comerţul ca activitate principală.

Definind ramura economiei naţionale ca ansamblu de activităţi omogene delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii şi desfăşurate de agenţi economici specializaţi în asemenea operaţiuni, Ion Stănescu arată că în accepţiunea de ramură a economiei naţionale comerţul cuprinde activitatea agenţilor economici specializaţi în operaţiuni de intermediere a schimbului dintre producători şi consumatori. „Aceştia formează categoria profesională a comercianţilor, iar accepţia comerţului de ramură a economiei naţionale priveşte activitatea practică a acestora" .

Tot astfel, Dumitru Patriche arată, într-un enunţ succint, că noţiunea de comerţ defineşte şi „profesiunea unui corp de agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei asigurând actele de schimb" . În linii generale, acelaşi conţinut este atribuit comerţului şi în statistică. Trebuie remarcat, însă, că, până la operaţionalizarea definiţiei încât să permită măsurări şi determinări cantitative şi analize comparative, este necesară recurgerea la o metodologie complexă şi utilizarea unor convenţii. Acestea sunt oferite de Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN).

Întrucât toate datele utilizate în prezenta lucrare sunt culese şi prelucrate pe baza acestei metodologii, fie că se referă la România fie că se referă la Uniunea Europeană, este necesară, în acest stadiu, o trecere în revistă a principalelor aspecte privind comensurarea statistică a comerţului.

Comerţului i s-a atribuit una dintre cele 19 secţiuni - secţiunea fiind gruparea cu nivelul de agregare cel mai înalt a clasificării - 3 diviziuni, 19 grupe şi 80 de clase. Secţiunea G atribuită comerţului acoperă toate formele de comercializare cu excepţia acelora al căror obiect îl constituie bunuri netransportabile (imobile, aranjamente de voiaj, spaţii publicitare etc), precum şi activităţi de intermediere comercială (comisionari, agenţi), repararea şi întreţinerea autovehiculelor şi motocicletelor, repararea şi întreţinerea bunurilor personale sau casnice; includerea la secţiunea comerţ a activităţilor din urmă este justificată prin aceea că astfel de activităţi sunt asociate „uneori" cu comercializarea; în fapt asocierea acestor servicii cu comercializarea este, foarte probabil mult mai puternică în unele dintre ţările membre ale Uniunii Europene, iar la noi soluţia a fost adoptată pentru a asigura comparabilitatea statistică cu Uniunea Europeană.

Secţiunea H poartă denumirea de „Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice", denumire, în sine, cât se poate de sugestivă în legătură cu conţinutul. În această secţiune se cuprind toate unităţile a căror activitate economică principală - determinată potrivit unei metodologii specifice - constă în achiziţionarea de bunuri transportabile şi revânzarea lor, precum şi unităţile care au ca obiect intermedieri între vânzări şi cumpărări de bunuri mobile. Astfel de bunuri sunt supuse, în mod obişnuit, o singură dată mişcării şi ambalării şi nu suportă transformări în mod semnificativ. Se cuprinde aici nu numai comerţul direct dintre două părţi ci şi cel efectuat în numele unor terţi.

Ceea ce este esenţial pentru încadrarea la comerţ a activităţii unei unităţi este ca produsele revândute să nu fi suferit modificări substanţiale în ce priveşte forma fizică şi destinaţia în consum. Mişcarea obişnuită în comerţ a bunurilor nu influenţează caracterul fundamental al acestora şi include frecvent, fără a se limita la acestea: alcătuirea loturilor, amestecarea, ambalarea. Un exemplu tipic îl constituie ambalarea mărfurilor în cursul mişcării acestora în cadrul verigii cu ridicata.

Serviciul de ambalare/reambalare realizat de către o unitate care are ca obiect comerţul se consideră a fi o activitate auxiliară comerţului şi, ca atare, se ataşează activităţii principale, spre deosebire de cazul în care ambalarea se realizează de unităţi specializate într-o asemenea activitate (pentru care ambalarea este activitatea principală), acestea fiind încadrate la clasa „Activităţi de ambalare" din cadrul diviziunii „Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor".

Activităţile importatorilor şi exportatorilor precum şi ale celor care intermediază tranzacţii de import-export în contul terţilor se includ în comerţul cu ridicata. Se consideră intermediari în comerţ unităţile a căror activitate principală este comerţul cu bunuri în numele sau pe contul altora. Activitatea intermediarilor în comerţul cu ridicata este clasificată ca o diviziune distinctă a comerţului cu ridicata, în timp ce activitatea intermediarilor cu amănuntul nu se clasifică distinct, ci se consideră comerţ cu amănuntul (sunt consideraţi vânzători cu amănuntul plătiţi pe bază de comision în raport cu valoarea mărfurilor vândute).