Calitatea mediului in orasul Sannicolau Mare si calitatea vietii
Aceste întrebări sunt adresate atât de oamenii de stiinţă, cât şi de oamenii de rând.Pentru geografi, protejarea şi conservarea mediului înconjurător constituie o preocupare permanentă.
Degradarea treptată a mediului înconjurător la nivelul întregii planete se datoreză în special actiunii omului, care din necesitatea de a-şi îmbunătăţii condiţiile de viaţă, duce la deteriorarea cadrului natural.
Elaborarea acestei lucrări se datorează în principal necesităţii de a scoate în evidenţă efectele negative ce pot avea repercursiuni asupra locuitorilor în cazul poluării mediului în care aceştia trăiesc. În vederea efectuării acestui studiu, am ales oraşul Sânnicolau Mare, un oraş de talie mică, cu un număr de aproximativ 14 000 de locuitori, aşezat din punct de vedere geografic în apropierea graniţei cu Ungaria şi Serbia.
Prin lucrarea pe care am realizat-o, am încercat să scot la lumină problema caliăţii mediului, privită din perspectiva poluării aerului, a apei şi a solului, cu urmări asupra vieţii atât din punct de vedere medical, cât şi social.
Lucrarea este structurată în două părţi, care prezintă într-o succesiune logică aspectele temei abordate. Prima parte prezintă cadrul natural al oraşului Sânnicolau Mare, unde au fost efectuate cercetările care constituie subiectul acestei lucrări. Partea a doua, prezintă starea de calitate a atmosferei, a apelor, a solurilor, precum şi aspecte ale protejării mediului în Sânnicolau Mare.
Sunt prezentate principalele surse şi factori de poluare, elementele poluante. efectele poluării asupra populaţiei şi sistemul de monitorizare a activităţii de protecţie a mediului. La baza întocmirii acestei lucrări am folosit date statistice oferite de: Primăria Oraşului Sânnicolau Mare, Spitalul Oraşului Sânnicolau Mare, Staţia Meteorologică Timişoara, SC GOSAN SRL, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Timişoara, cărora le mulţumesc pentru sprijinul acordat.
Doresc să-i mulţumesc coordonatorului ştiinţific, domnului profesor universitar doctor, Gheorghe Ianoş, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect şi nu în ultimul rând doresc să adresez mulţumiri întregii Catedre de Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, pentru cei patru ani de zile în care mi-au îndrumat paşii pe culmile Geografiei.




• Jocuri copii
Jocuri educative, jocuri cu papusi.
• Share Image
Hosting gratis de imagini
• Live Online TV
Televiziune online
• Portal dedicat femeilor
Un portal dedicat femeilor
• For Womens
For Womens
• Linux Lösungen
Linux Lösungen
• Tutoriale Linux
Tutoriale si howto-uri linux
• Cazare Romania
Cazare Romania
• GSM Portal
Stiri si informatii utile despre telefoane mobile
• Web hosting profesional
Gazduire web profesionala
• Ro-News
Stiri pentru ca trebuie sa stii



