Administratie Publica - licenta

Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcţie de obiectul de reglementare. Studiul administraţiei publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în studiul dreptului. Întelegerea şi cunoaşterea ştiinţifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea noţiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esenţa fenomenului cercetat.

Referat Administratie Publica - licenta
Având în vedere importanţa deosebită pe care o ridică fenomenul administrativ ăn ţara noastră, în urma evenimentelor din 1989, am găsit necesară abordarea temei de faţă, ‘Procedura contenciosului administrativ conform Legii nr. 29 din 7.11.1990', pornind de la actualitatea sa şi de la faptul că actuala Constituţie a României (aprobată la 21.11.1991) prevede prin drepturile şi libertaţile fundamentale ale cetăţenilor şi ‘dreptul persoanei vătămate de o autoritate administrativă'.

Astfel articolul 48 din Constituţie statuează: 'Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stbilesc prin lege organică.'

Această lege organică la care se referă textul constituţiei este însăşi Legea contenciosului administrative nr.29 din 7 noiembrie 1990, modificările intervenite prin Legea nr. 59/23.07.1993 pentru modificarea codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29/1990 şi a Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de conturi (M.Of. n. 177/26.07.1993).

De aici rezultă şi importanţa pe care a dat-o legiuitorul acestei instituţii juridice, prin consacrarea acetui drept al cetăţenilor şi în legea fundamentală a ţării, care este Constituţia României.
Contenciosul administrative roman ale rădăcinilor adânc înfipte în istoria ţării noastre, el apărân la 1864, cănd Legea din 11 februarie se înfiinţează Consiliul de Stat ca organ consultative pe lângă Guvern, ceea ce dovedeşte că înaintaşii noştri au acordat o atenţie deosebită acestei instituţii juridice.

Pentru realizarea acestei lucrări mi-am propus o sinteză, înglobând puncte de vedere ale juriştilor mai ales, prevederei legale cuprinse în acte normave apărute în decursul timpului, semnalarea acestor aspecte contemporane legate de această instituţie juridică, având ca obiectiv o corectă interpretare şi înţelegere a contenciosului administrativ, în vedrea reinstaurării unei democraţii stabile în ţara noastră.

În raport cu obiectivul propus propus prin tratarea acestei teme, am strecurat desfăşurarea analizei pe trei capitole şi anume:

1. Contenciosul administrativ- noţiunea şi rolul acestei instituţii în apărarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului;

2. Părţile litigiului, obiectul acţiunii şi instnţele administrative şi

3. Procedura contenciosului administrativ.
Astfel, în primul capitol am urmărit aspectele legate de evoluţia istorică a contenciosului administrative în România şi categorii dde contencios administrativ.

Pentru a putea reda correct tema de bază a acestei lucrări şi anume ‘procedura contenciosului administrativ', tratată în capitolul III, structurată în trei secţiuni, cuprinzănd: răspunderea în contenciosul administrativ, căile de atac împotriva sentinţelor pronunţate de instanţele de contencios administrativ şi respectiv executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, am considerat necesar şi important mai întâi introducerea unui capitol separa, capitolul II, referitor la caracterul contenciosului administrativ, părţile în litigiu de contencios administrativ, obiectul acţiunii de contencios administrativ, instanţele de contencios administrativ, actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, actele administrative exceptate de controlul judecătoresc, precum şi rolul actelor pregătitoare şi operaţiunilor tehnico-materiale în lumina contenciosului administrativ, toate reglementate de Legea nr.29/1990, modificată prin Legea 59/1993.

CAPITOLUL I

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV - NOŢIUNEA ŞI ROLUL ACETEI INTITUŢII JURIDICE ÎN APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI

Pentru a defini noţiunea de "contenciosadministrativ" este necesară precizarea etimologică a cuvântului "contencios". Se ştie că acest cuvânt, vine din cuvântul francez "contieux" care la rândul său se trage din latinescul contentiosul -certăreţ, adjectivul substantivului "contentio" adică dispută, conflict,confruntatre.

Etimologic vorbind contenciosul administrativ nu ar fi, prin urmare, altceva decât totalitatea mijloacelor juridice puse la dispoziţia cetăţenilor pentru a putea lupta în, vederea restabilirii ordinii de drept tulburate prin actele juridice şi faptele materiale ale organelor administraţiei de stat, intervenite în aplicarea legilor şi în funcşionarea serviciilor publice.

Transpusă în practica juridică, noţiunea de "contencios administrativ" a primit un număr de accepţiuni specifice, chemate să răspundă nevoii de a desemna pe cale convecţională anumite categorii de realităţi interesând doctrina şi practica dreptului administrativ.
Aceste acceptiuni pot fi grupate în două tipuri principale de definiţii.

Un prim asemenea tip este cel care consideră contenciosul administrativ ca "un ansamblu de reguli de drept", având un obiect specific, în timp ce un al doilea tip vede în contenciosul administrativ "un ansamblu de litigii" deosebite prin natura lor de alte litigii.

În sensul primului tip de definiţii, contenciosul administrativ ar fi "totalitatea regulilor de drept", potrivit cărora sunt soluţionate de organele competente ale statului litigiile juridice care pun în cauză acte ale administraţiei de stat.

În sensul celui de-al doilea tip de definiţii, noţiunea de contencios administrativ ar desemna "ansamblul litigiilor juridice" născute cu ocazia exercitării activităţii executive în măsura în care pun în cauză acte ale autorităţilor de stat competente să o îndeplinească.1
Aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat asigură un echilibru şi un control între cele trei puteri:legislativă, executivă şi judecătorească.

Aceste trei puteri colaborează şi se controlează reciproc pentru buna funcţionare a statului. Colaborarea şi controlul autorităţilor judecătoreşti (care exercită puterea judecătorească) la asigurarea aplicării corecte a legii de catre autorităţile administraţiei publice este una din condiţiile necesare pentru întărirea ordinii de drept.
Acest control, efectuat fie de instanţele speciale jurisdicţionale, fie de instanţele judecătoreşti de drept comun, cu ocazia soluţionării litigiilor generate de activitatea autoritaţilor administraţiei publice sau de funcţionarea acestora, poartă denumirea de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are ‘o sferă mai largă sau mai restrânsă, după cum cuprinde totalitatea litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi sau numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe judecătoreşti, potrivit unor reglementări juridfice şi unor principii de drept public. Atât în concepţia generală, cât şi în cea restrânsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul frmal, organic.

Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprind e şi regimul juridic care li se aplică în rezolvare (dreptul comun sau rergimul juridic administrativ). Sensul formal(organizatoric) se referă al organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii. Acest din urmă sens stă la baza Legii nr.29/1990 rpivind contenciosul administrativ.

În unele ţări occidentale(Italia, Franţa, Belgia s.a.) controlul jurisdicţional asupra actelor administrative este dat în competenţa asa-numitelor >, iar în ţări ca Anglia, Norvegia, Danemarca, acesta este dat în competenţa instanţelor de drept comun.

În România, activitatea de contencios administrativ nr.29/1990, astfel cum a fost miodificată prin Legea nr.59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, la tribunale judeţene şi al municipiului bucureşti, la Curţile de Apel şi la Curtea Supremă de Justiţie - organe ce fac parte din sistemul organelor puterii judecătoreşti.

Din punct de vedere al litigiilor ce formează obiectul judecăţii, funcţionarea jurisdicţională se împarte în două ramuri :

a) contenciosul de drept administrativ - alcătuit din totalitatea litigiilor de competenţa organelor judecătoreşti propriu-zise de natură civilo-comercială şi penală;
-----------------------------------------

1.Tudor Drăganu, ‘introducere în teoria şi practica statului de drept',ed.Dacia,Cluj-Napoca,pag.168-169.
2 Alexandru Negoiţă, Legea contenciosului administrativ,Revista ‘Dreptul' nr,6/1991
3G.C.Raricescu, ‘Contencios administrativ român',bucureşti,1936,pag.79-80

b) contencios administrativ - compus din totalitatea litigiilor de naură administrativă, după sistemul de drept pozitiv adoptat în diverse state.
Pentru definirea complet a noţiunii de contencios administrativ se desprind câteva elemente esenţiale.

În primul rând, se poate afirma că activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ este de a soluţiona cu putere de adevăr legal, un conflict juridic, în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ.

În al doilea rând, organele care înfăptuiesc această activitate, special create, fac parte din sistemul organelor judecătoreşti.
În al treilea rând, obiectul de contencios administrativ îl constituie:

a) anularea ori modificarea unui act administrativ de autoritate;
b) obligarea autorităţii administrative la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;
c) repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emitere actului administrativ de autoritate, ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Astfel, prin contencios adminstrativ, se înţelege activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de catre instanţele de contencios administrativ competente, potrvit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut dde lege. În doctrina românească interbelică, noţiunea de contencios administrativ este utilizată fie într-un sens larg, materia, evocând totalitatea litigiilor dintre administraţie şi particulari (indiferent cine soluţionează litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ), fie într-un sens strict, evocând litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti.

Profesorul Constantin Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind ‘totalitatea litigiilor nascute între particulari şi administraţiunile publice cu ocaziunea organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţiuni juridice aparţinând dreptului public.